Abia când fără glas

mă îndepărtez din zugrăvelile tale,

Plimbă-mă în vis o clipă,

să mă recunosc iubit.

            Te-aş căuta

            să-ţi port noaptea,

            dar ochiul liniştit de tăcere

            plânge scump

            şi trebuie să cobor

            să nu dorm

            să nu…

            căci e Anul Nou!

          Incremenite în aripele albe,

            flăcări de iarnă

            au şovăit adevărat.

            Umblă o spaimă tremurată

            prin văzul meu plin de cai,