-Insoara-te Axinte, că mi se rupe inima când te văd singur.

-Aşa am fost noi năpăstuiţi să nu ne regăsim semenii, Niculina.

Poate într-o zi am să mă însor cu văduva lui Măisaracu’ ori cu Iliana, căci cu fiecare înnoptare mi se pare ca îmbătrânesc.

Mă întorceam acasă de la Depou. Pe drumul alunecos, căci plouase toata ziua, păşeam anevoios şi obosit. Nu sufeream ploile. Negurile ce parcă-mi cuprindeau făptura destrămând-o în ele, apropiau zările. Ca o năvală grea, ploaia mă apăsa mereau. Nu-i puteam afla asemănare cu vreun lucru mai plictisitor. Mâzga drumului mă oprea din când în când spre a-mi târâ bocancii prin iarba udă.