Incremenite în aripele albe,

            flăcări de iarnă

            au şovăit adevărat.

                   Către degetele somnului

            se clintise veşnicia de păsări-

            atât de blânde,

            cu semnul vieţii

            jucat între alte semne desenate

            si dorite la fel.

            Lacrima firii

            capătă cântul ochilor,

            sufletul pare veşnicie

            şi ascultă curgerea argintului.

            Tu visezi fericirea

            cârmuind zborul.

            Vor pătrunde

            cu timpul

            în colţul tău,

            toate gandurile mele –

            ştiute sau neştiute.

                                                                                                   Trebuie doar să le accepţi.