Abia când fără glas

mă îndepărtez din zugrăvelile tale,

obsesia zidului de humă

pe lângă care trec,

mă-ngheaţă în perete.

Cu gesturi de umbră,

femeia din fruntea de var

păseste alături,

neânchipuit de prezentă.

Eu mâzgâlit

cu cerneala vremii,

incerc să mă limpezesc

stergându-mi broboanele de pe frunte

cu dosul palmei.

Ea trece prin timpul meu

amenintându-l cu uitarea,

iar eu păşesc alături,

neânchipuit de pierdut.