
Va rămane această odaie,
cu-aşternuturi de umbre

Va rămane această odaie,
cu-aşternuturi de umbre

Averea chiaburului întrecea cu mult închipuirile noastre, uimindu-ne peste măsură, ostenindu-ne mult cu inventarierea tuturor bunurilor existente şi adunate în gospodărie.
Casa era aşezata undeva în centrul satului şi destul de măreaţă pentru locurile acelea munteneşti.

Cum l-am cunoscut eu pe Icar,
Stăpânul zborului de ceară.

Curtea fostei prefecturi ne aduna pe toţi activiştii într-una din dimineţi, cu oarecare nedumerire şi taină, până aproape de după amiază, refuzându-ne orice altă lămurire.
Mai puţin obişnuiţi cu evenimentele deosebite, nu băgam de seama nici scurgerea ceasurilor si nici oboseala ce aproape ne adormea pe fiecare dintre noi, îmbrăcaţi încă în şube şi în cojoace. Neobişnuita aceea crea o curiozitate totală. Cum nimeni nu ştia nimic, nici măcar cei care ne adunasera, oarecum ne-a liniştit căutăturile noastre.

-Poate ar fi trebuit să te-nsori! Aproape că mă implora tata într-una din zilele unui martie friguros şi destul de confident cu gândurile părintelui meu; mama ieşind din odaia cea mare, încuviinţa, fără ocol, sfatul tatei.