
Intr-o rugăciune albă
Am implorat sinele meu,
Ajutor din flacăra îngheţată
De vântul dinspre râul nopţii.
O poveste în care se strigă daruri,
Feţe înduioşate care cred
în verdele încărunţit la vârfuri,
Rudolph cu nasul lipit de geam
Şi un prieten rătăcit
Căutându-ne în coşul casei de-alături,
Trăgându-şi trecutul înspre afară,
Intr-un sac de rămas bun.
Strângeam fusta mamii între mânuţe
Şi nu-mi aduceam aminte
De prietenul cu barba albă, rătăcit,
Care ne colinda prin vecini.