-Soră Maria, perfuzia te rog să nu se intrerupă opt ore. Să fii foarte atentă…”

-Tovarăşe secretar… nu vă simţiţi bine?

-Vasile urcă în IMS şi porneşte motorul.. cheiile sunt în contact…”

S-a rupt malul de linişte şi cobor spre nu ştiu unde…Drumurile, nopţile, gândurile, temerile…Sângele meu răsuflă în tărâna, acoperit de crengi uscate şi bătut de vânt. Eu, între azi şi mâine, spre casa de la marginea târgului rămasă singură şi cu pereţii nevăruiţi

-Doctore, a căzut azi de dimineaţă inspectând lotul experimental de porumb. Nici nu se uscase roua. A venit cu maşina pe care de câtva timp o conduce singur. Nu are sofer. Vine săptamânal, ne controlează des şi de fiecare dată ne trezeşte din pat.”

Am pornit aproape fără glas, către lanuri, cu lumina dimineţii în faţă.

-Ce facem, tovarasi?

-Să trăiti! Am muls vaca. Ileana, nevasta-mea nu poate s-o ţină în frâu. Ii răstoarnă boala asta, doniţa cu copita..

-Unde-s oamenii, Axinte?

-Pe uliţă… I-am zărit pe câţiva.. ce se îndreaptau către noi…

Axinte! Se ridică roua şi voi pe-acasă liniştiţi. Pământul nu doarme ca voi , Axinte. Nu aţi tras ţărâna la cartofi şi îndată încep ploile şi va putrezi totul. Vor fi rânduri de putregaiuri.

La şedinţă aţi semnat un angajament pe care nu vreţi să-l respectaţi. Am să vă calc zilnic cu maşina.”

Observau cu uimire că nu mai luam şoferul să mă însoţească.

-Am să devin deşteptătorul C.A.P.-ului până vă revin simţurile de a munci. Se uitam uimiţi şi nu înţelegeau nimic, decât ca acest om de partid parcă le pusese gând rău. Iar se porneau să promită.

-Să vedeţi, tovaras’ secretar, termenăm totul astăzi. Lucru imposibil. Minţeau. Ce puteau să facă?

Treceam înainte printre rânduri în timp ce Axinte începea să-i mustre pe primii sosiţi pe tarla. Guraliv ca o raţă era Axinte şi la fel de porcos în vorbe, ca toţi ţăranii din zona aceea. Pe el nimeni nu se putea supăra. Nici eu. Lucram de mult timp împreună, chiar de la începutul colectivizării, poate chiar mai înainte, pe vremea când era fochist la depoul Paşcani.

Munţi de cărbune surpase  cu lopata sa lucioasă şi cu coada înnegrită de funinginea şi praful de cărbune lipit de palmele noduroase. Lopata aceasta o mai avea şi acum în bătătura casei: inima lui Stalin. Bucovinean înalt, cu două fete de măritat şi o muiere pe masura tăriei sale, s-a înscris cu greu în “colectivă”. Plângea femeia.

-Cum să laşi frumuseţe de fată fără avere, făr’ de pământ şi vite?”

Dintre toţi fochisti doar doi nu se-nscriseră în “colectivă”: Axinte îi Rusan din Mihoveni. Erau vecini, cu casele construite sub Deal. Ii chemam în fiecare dimineaţa la Comitet, la  Depou.

-Bună dimineaţa!

-Bună dimineaţa! Nu ne înscriem la Colectiva, zice, Rusan din coltul gurii, deşi eu nu-i întrebasem nimic.

-Când am să-mi mărit fata cea mare, se repezi şi Axinte, doar n-am să o mărit în curul gol, vă rog să mă scuzaţi.

-Bine, măi băieţi, mai vedem noi, acum puteţi pleca.

Rusan, din nou, răstit.

-Dar să stiţi, noi nu ne-nscriem…în…

Peste vreo două zile îi chemam la mine din nou. Nu mă aşteptam la un alt răspuns . Imi dădeam seama de inutilitatea demersurilor mele. Peste câteva săptămâni am plecat la Regiune. Colectivizarea cerea eforturi mari în munca de convingere, cea de la om la om.

La Todireşti eram la viitorul sediu al cooperativei, cu primarul, în camera pentru înscrieri. Una din cele trei cămăruţe ale casei, luate de la o baba care murise de curând şi nu mai avea pe nimeni. Nici un moştenitor. Priveam spre plugurile înşirate în ogradă. Armele predate după razboiul cu plugarii.

-Ai venit să te înscri, Axinte?” Aud vocea răguşită a primarului care tocmai îşi suda o nouă “Natională” de buza de jos.

-Am venit, răspunde Axinte, cu un glas sfârşit. Privirea lui îmi frigea spatele şi ceafa. Nu îndrăzneam să îmi întorc privirea de la geam. Eram în picioare, încremenit între umeri, uitându-mă spre ograda-cimitir de pluguri.

-Nu mă-nscriu cu tot pământul. Douăzeci de prăjini îi las fetii de nuntă. Aşa m-am înţeles.

-Nu se poate aşa. Nu facem actele decât pe tot pamantul, ca şi aşa ai rămas de râsul satului. Tu şi vecinul tău de peste drum, Rusan.

Măi Axinte, cine nu-i cu noi…”

-Lasă primare. Ajunge. Axinte te înscrii cu cât ai zis şi mai vedem pe urmă.  Semnează aici. Venisem special să-l conving să se înscrie. Era ultima şansă să o mai fac paşnic şi moldoveneşte, adicătelea molcom. După aceea urma să vină calvarul. Reuşisem. Stiam că semnătura îl va lăsa fără pământ, fără tot pământul lui.

Pământul. Mâine de sub bruma veţi regăsi lacrimile noastre neîngheţate.Toamna târzie nu va mai binecuvânta dimineţile, minciuna şi neputinţa noastră.

L-am însoţit pe uliţa satului în tăcere.

“Să bem o ţuică de prună, la mine, tovarăşe secretar.” Urcam drumul de sub Deal. Frunzele gălbejite cădeau înaintea noastră din copacii goi ca nişte fete urâte şi bătrâne. Era o toamna rece. Ploaia măruntă a tăcutelor zări se prelinge în tâmplele noastre. Degete lungi de ceaţa, nişte aripi de sindrilă ale unui Icar obosit.

Noi cu gândurile risipite pe drumul toamnei, îngheţaţi. In ogradă, Ileana aduna orătăniile căci se însera.

-Axinte ne-ai nenorocit.Axinte!Axinte!

-Taci muiere. Nu te mai văicări, vascrisul tău de femeie!

-Pricepi tu ceva din lucrurile astea care s-au întamplat astăzi? Nu înţelegi nimic şi miorlăi ca o mâţă.”

“Mai bine coboară-n beci şi adă-ne un şip de ţuică, de  acum un an, din butoiaşul cel de dud, să-l cinstim pe tovaraşu’ secretar de la depou, care a venit pe la noi.

-Vă rugăm tare mult, să ne iertaţi, tovarăşe secretar, suntem tare necăjiţi cu pământu’. Ce ne vom face făr’ de pământ…?

Ileana se uita la mine mototolindu-şi sorţul negru şi ştergându-şi lacrimile de pe obraz cu colţurile baticului cu care era legat părul.

Un câine lăţos, legat cu-un lanţ de coltul şurii lătra hârâind şi smuncindu-se înspre locul în care ne aflam.

Am încercat să-le explic cum vor munci ei împreună şi cum vor împărţi roadele în mod egal, cum le va fi mai bine, cum.. Am început să pierd…împartire în mod egal…după manca depusă…recolte uriaşe …întregul popor…pământul…

-Bine că aţi venit. A început să delireze. Vorbeşte ceva nedesluşit despre pământ, recolte..Nu se întelege nimic….Este incoerent…